Chinul cumplit al unui câine căruia i s-a blocat limba într-o conservă: „Am reușit să-l tranchilizez de la mare distanță”

Publicat: 16/02/2022, 15:45

Medicul Ovidiu Roșu a participat la o acțiune de salvare a unui câine maidanez, pe un câmp din Dâmbovița, care avea limba blocată într-o conservă. Animalul nu putea să mânânce sau să bea apă.

„După mai multe încercări eșuate și odată ce a dat de numărul meu, Alberto m-a frecat obsesiv cu telefoane să vin să prind un câine care de 4 zile avea blocat în gură o conservă.

Aceeași veche poveste, în timp ce o lingea, câinele și-a prins limba sub capacul cutiei care a devenit o capcană și astfel nu putea nici să mânânce, nici să se adape”, a scris pe Facebook Ovidiu Roșu, medic veterinar.

Potrivit medicului, câinele a fost tranchilizat de la distanță.

Câinele a fost dus la veterinar de către localnici

„După vreo oră jumate de învârtit pe teren cu Alberto și cu o duzină de oameni indicând disperați locația câinelui extrem de speriat, am reușit să-l tranchilizez de la mare distanță, și astfel să-i scoatem conserva din gură.

Dar nu, nu cred că eu sunt salvatorul câinelui. Alberto și toți ai lui sunt. Ei nu s-au lăsat până când animalul a fost salvat.

I-am simțit că pe toți omuleții de acolo îi durea visceral suferința câinelui și își doreau disperați să o aline”, scrie Ovidiu Roșu.

Potrivit medicului, câinele a fost dus de localnici la un cabinet veterinar și urmează să fie tratat și ulterior sterilizat.

„Și deși nu am cerut bani pentru intervenție spunându-le că o fac pro-bono, mi-au băgat în buzunar, ca la doctor, 200 de lei”, mai scrie Ovidiu Roșu, care mai precizează că înainte să fie aruncate la gunoi, conservele trebuie strivite.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când Hamas nu va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Elevii sunt OBLIGAȚI. Rămân pe dinafară dacă nu respectă. Lege nouă în România.
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Mai mulți asteroizi potențial periculoși amenință planeta Marte
×